ABDOMINOPLASTIA
Friday, January 27th, 2012 | 0 comentarii
25 - Copy

Abdominoplastia este interventia chirurgicala prin care se indeparteaza excesul de tegument (piele) si tesut adipos (grasime) de la nivelul abdomenului.

Remodelarea conturului abdominal poate fi realizata folosind mai multe tehnici chirurgicale. In cazul in care exista doar acumulare excesiva de tesut adipos (grasime), acesta va fi
Abdominoplastia/lipoabdominoplastia nu este un tratament impotriva obezitatii si nici substitut pentru diete sau exercitiile fizice. Rezultatele abdominoplastiei sunt relative permanente deoarece acestea pot fi diminuate semnificativ in cazul variatiilor mari ale greutatii corporale. Din aceasta cauza, persoanele care doresc sa urmeze o dieta in vederea scaderii in greutate sau femeile care urmeaza sa ramana insarcinate  in viitor trebuie informate in legatura cu acest considerent. indepartat prin lipoaspiratie. Daca exista si exces de tegument (piele) care formeaza asa-numitul ”sort abdominal”, prin abdominoplastie se excizeaza atat grasimea cat si pielea în exces. In acest caz, rezultate superioare se obtin prin combinarea lipoaspiratiei cu abdominoplastia (lipoabdominoplastie). La pacientii la care exista o pierdere a tonicitatii musculaturii abdominale, aceasta va fi corectata in cursul interventiei chirurgicale prin plicaturarea peretelui musculo-aponevrotic.

Abdominoplastia/lipoabdominoplastia este indicata a fi realizata persoanelor adulte, sanatoase, cu o greutate aproape de cea ideala tipului constitutional (taliei). Cei mai buni candidati pentru aceasta procedura sunt:

·        Persoanele sanatoase, fara afectiuni care sa influenteze procesul de vindecare

·        Nefumatori

·        Persoanele cu aspect placut care doresc in mod special imbunatatirea aspectului corporal

Chirugul plastician trebuie informat cu privire la starea de sanatate a pacientului, o atentie deosebita fiind acordata persoanelor care sufera de diabet zaharat, hipertensiune arteriala, afectiuni cardiace precum si persoanelor care au suferit in trecut o interventie chirurgicala la nivelul regiunii abdominale. La femeile care au avut operatie cezariana, incizia pentru abdominoplastie se va face la nivelul cicatricii postoperatorii.

Abdominoplastia/lipoabdominoplastia este individualizata fiecarui pacient, luandu-se in considerare:

·        Excesul de tesut adipos de la nivelul peretelui abdominal

·        Excesul de piele (”sortul”) de la nivelul peretelui abdominal

·        Pierderea tonusului peretelui musculo-aponevrotic abdominal

Abdominoplastia/lipoabdominoplastia nu duce la disparitia completa a vergeturilor, desi cele localizate in zonele care vor fi excizate vor fi indepartate. Exista o mare varietate de tehnici chirurgicale de abdominoplastie, ele depinzand de corectia necesara obtinerii unui rezultat optim. Lungimea si forma inciziei depind de cantitatea de piele si grasime care trebuie excizata precum si de tehnica chirurgicala utilizata.

Posibilele riscuri ale abdominoplastiei/lipoabdominoplastiei sunt reprezentate de hematoame, seroame, infectii sau vindecare defectuoasa la nivelul zonei de incizie precum si riscurile asociate anesteziei.

Dupa finalizarea interventiei chirurgicale, incizia postoperatorie este pansata si se aplica un corset elastic compresiv pentru a reduce edemul postoperator si a sustine peretele abdominal. Este indicat ca acest corset sa fie purtat cateva saptamani postoperator.

In faz initiala a procesului de vindecare pot apare edem si disconfort local. Pacientii vor fi instruiti sa se mobilizeze si deplaseze usor cat mai curand posibil pentru a evita complicatiile, iar pozitiile si miscarile care pun în tensiune musculatura abdominala trebuie evitate. Reluarea activitatilor fizice usoare este posibila de obicei la cateva zile postoperator.

Vindecarea initiala a plagii dureaza 1- 2 saptamani, moment in care se vor extrage firele de sutura. Procesul de vindecare continua in urmatoarele saptamani, timp in care edemul postoperator se reduce treptat si cicatricile postoperatorii se atenueaza.

Desi rezultatul abdominoplastiei este vizibil aproape imediat, rezultatul definitiv, final este la cateva luni de la interventie. Senzatia locala de amorteala (datorata sectionarii ramurilor nervoase sensitive in cursul interventiei) si de tensiune se amelioreaza in cursul lunilor urmatoare. Uneori este necesara trecerea unui an sau chiar mai mult pentru ca cicatricea postoperatorie sa fie abia perceptibila, alteori aceasta se poate corecta secundar. Noul profil abdominal este relativ permanent atat timp cat persoana isi mentine constanta greutatea corpului si urmeaza un regim de viata sanatos (alimentatie rationala si practicarea de activitati fizice).

 

 

Dr. Horia Siclovan

medic specialist chirurgie plastica

Spitalul MedLife – Genesys Arad

www.bestaesthetic-surgery.com

Lasa un comentariu

Adresa dumneavoastra de e-mail va ramane privata. * - Campuri obligatorii